You are currently browsing the monthly archive for mai, 2008.

Hai poate ne înţelegem cumva?

Cred că fiecare dintre noi a rostit măcar o dată în viaţă, într-o situaţie sau alta, cuvintele respective. De exemplu, când te opreşte un poliţist şi îţi cere să tragi pe dreapta, fiecare dintre noi se gândeşte cum să scape mai repede de el. Însă, în momentul în care se ajungi faţă în faţă cu „duşmanul”, şi dacă te mai simţi cu „musca pe căciulă”, vei rosti neapărat cuvintele de care vorbeam.

Evident, toţi ne dorim o societate normală, fără cusururi şi prejudecăţi, însă, în majoritatea cazurilor, ne-o „facem cu mâna noastră”, evident, la figurat, nu şi la propriu.

De exemplu, mergem la teatru şi uităm să ne cumpărăm bilete. Imediat în minte îţi apare ideea, că poate, cumva, voi vorbi cu cineva şi acel cineva îmi va ajuta să trec mai repede. Sau suni la nişte prieteni, care la rândul lor au alţi prieteni, iar prietenii prietenilor tăi se cunosc cu administratorul, iar administratorul, la rândul lui, te va ajuta în vreun fel. Or, nu era mai simplu să cumperi un bilet la teatru?

Aţi fost vreodată la vreo secţie de paşapoarte? Sunt sigur că da. În mod normal, la secţiile de paşapoarte ar trebui să existe doar un singur rând, adică o coloană de oameni care stau în picioare şi îşi aşteaptă rândul. Însă, de obicei, la secţiile noastre se formează două „cozi”. Vă explic şi de ce. Mulţi dintre noi au „cunoştinţe” care se cunosc cu persoanele care lucrează la secţiile de paşapoarte. Ei se înţeleg cu „cunoştinţele” să treacă fără rând. Da, e ok, însă, mai există persoane care au şi ei pe cineva pe la secţiile de paşapoarte şi la fel se înţeleg să treacă fără rând. Vă imaginaţi situaţia când, de exemplu, 10 persoane se înţeleg să treacă fără rând şi când vin văd două coloane de oameni. Unii cred că vor intra fără rând, fiindcă s-au înţeles, dar, oricum, stau la coadă, iar alţii nu s-au înţeles să treacă neobservaţi şi, la fel, stau în rând. Cine a câştigat în această situaţie? Evident că dor „cunoscuţii” care le-au făcut lobby celor 10 şmecheri. Prin câştig am în vedere o vorbă bună, o lumânare la biserică sau în cel mai rău caz un mulţumesc din suflet.

Nu m-aş mira dacă într-o bună zi va merge pacientul la medic şi când acesta îi va spune că suferă de o boală incurabilă, pacientul îi va spune: „Dar, dom’le doctor, poate ne înţelegem cumva?

Vă mai amintiţi de emisiunea de „cultură generală” – „Poveşti cu măşti”, de la postul „pro-românesc”, „NIT”? Sunt sigur că da. Unii o mai privesc cu dispreţ, alţii cu umor, alţii nu o privesc deloc.

Vă mai amintiţi de atitudinea unor membri CCA în privinţa acestei emisiuni relevante? Cred că da. După cum bine ştiţi, unii membri CCA s-au declarat, şi se mai declară , satisfăcuţi de limbajul obscen promovat de către măştile colorate din emisiune, iar pentru noi, cei din faţa ecranelor NIT-iste, acest limbaj, deşi ne este arhicunoscut, nu prea ne este plăcut.

Astfel, membrilor CCA, precum şi actorilor din spatele măştilor, le voi face o dedicaţie muzicală. O voi face-o publicând o piesă a băieţilor de la „Planeta Moldova”, intitulată „Vocile Reproducerii”. „Planeta Moldova” a făcut această dedicaţie membrilor CNA din România.

Dacă vă place limbajul vulgar al măştilor, atunci mesajul audio este pentru voi. Audiţie plăcută dragi membri CCA, deoarece piesa este pentru voi, cei care iubiţi „poveştile cu măşti”.

După ce s-a aflat în ruine mai mulţi ani de zile, gimnaziul din localitatea Mileştii Noi a fost renovat în totalitate. Noua şcoală are o capacitate de aproximativ 100 de elevi, dispune de nouă clase de studii, de mobilier nou, instalaţii sanitare moderne şi poate concura, în acest sens, cu orice altă şcoală din Europa.

Gimnaziul din Mileştii Noi a fost renovat cu finanţarea Organizaţiei Internaţionale „Prohumanitate” din Germania, precum şi cu contribuţia autorităţilor publice locale. Pentru renovarea gimnaziului din Mileştii Noi au fost cheltuiţi aproximativ patru milioane de lei, iar mobilierul nou a fost adus din Germania, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale „Prohumanitate”.

O poezie a adus localităţii un nou gimnaziu

Preşedintele Organizaţiei Internaţionale „Prohumanitate”, Dirk Harting, ne-a povestit că ideea renovării gimnaziului i-a venit după ce un copil din localitate i-a sugerat lui Harting, printr-o poezie recitată cu ocazia unui eveniment festiv, că ar avea nevoie de o şcoală nouă, deoarece în cea veche, practic, nu se mai putea de învăţat. „Am rămas profund înduioşat şi am hotărât să recurg la fapte şi să le îndeplinesc acest vis copiilor din Mileştii Noi”, ne-a spus Dirk Harting.

Pentru a ajunge la şcoala din satul vecin, copiii erau nevoiţi să parcurgă nouă kilometri

Din cauza lipsei unei şcoli în Mileştii Noi, copiii erau nevoiţi să parcurgă aproximativ nouă kilometri pentru a ajunge la şcoala din localitatea vecină, Răzeni.

Deşi la prima vedere nu este o distanţă atât de mare, pentru micuţii din sat era o cale destul de anevoioasă.

Părintele Moise, din comuna Răzeni, a declarat că o nouă şcoală reprezintă un nou viitor, deoarece, potrivit lui, când priveşti un copil în ochi trebuie să vezi un viitor. „În primul rând, într-o fetiţă trebuie să vezi o viitoare mamă, un medic sau un profesor bun; în băieţel trebuie să vezi un apărător al ţării, iar o şcoală nouă reprezintă, pentru dânşii, oportunităţi noi. Vă daţi bine seama că, pentru nişte copii mici, pe vreme de ploaie sau de arşiţă, era foarte greu să parcurgă acest drum lung, de nouă kilometri, până la şcoala din Răzeni. Iar în astfel de condiţii, ce carte poate să facă un copil parcurgând zilnic această distanţă până la şcoală ori întorcându-se, când mai reuşea să-şi pregătească temele”, a declarat Părintele Moise.

Totuşi, cei mai fericiţi locuitori ai localităţii Mileştii Noi au fost copiii, deoarece, potrivit lor, acum vor avea, în sfârşit, unde să înveţe şi să devină oameni mari.

Ion Onaşcu ne-a povestit că este foarte important pentru copii că au, în sfârşit, o şcoală nouă. „Cea veche era mică şi neîncăpătoare. Şcoala îmi place şi acest lucru mă va motiva să învăţ mai bine”, a spus Ion Onaşcu.

Nicolae, un alt elev din Răzeni, ne-a spus că odată cu renovarea acestui gimnaziu, toţi cei plecaţi peste hotarele ţării vor reveni în sat, deoarece, a spus elevul, copiii vor avea unde să înveţe.

Odată cu inaugurarea noului gimnaziu din Mileştii Noi a fost dată în exploatare şi reţeaua de gaze naturale, care va alimenta 1/3 din locuitorii satului. De asemenea, conducta va mai alimenta cu gaze naturale locuitorii a şapte localităţi din raionul Ialoveni şi patru localităţi din raionul Cimişlia. Reţeaua de gaze naturale se extinde pe o lungime de 35 de km, urmând ca la cea de-a doua etapă să fie racordate la gaze naturale şi satele Gângura şi Cărbuna din Ialoveni.

Totodată, primarul localităţii Mileştii Noi, Ion Luchian, a declarat că renovarea acestui gimnaziu, precum şi inaugurarea conductei de gaze naturale, reprezintă un succes pentru Mileştii Noi. „Gimnaziul vechi era foarte avariat şi, datorită contribuţiei financiare a Organizaţiei Internaţionale „Prohumanitate” din Germania, dar şi cu sprijinul Guvernului Germaniei şi a Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, am reuşit să ducem la bun sfârşit soluţionarea acestor probleme”, a declarat Ion Luchian.

La eveniment au participat Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania la Chişinău, Nikolaus Graf Lambsdorff, preşedintele Organizaţiei Internaţionale „Prohumanitate”, Dirk Harting, prim-viceministrul Republicii Moldova, Victor Stepaniuc, ministrul Administraţiei Publice Locale, Valentin Guznac ş. a.

Zonă pitorească, însă cu multe probleme nesoluţionate

Localitatea Mileştii Noi este situată într-o zonă pitorească, însă arată părăsită şi, parcă, fără perspective. Chiar locuitorii satului ne-au povestit că Mileştii Noi a rămas, ca şi multe localităţi din ţară, părăsit, din cauza plecării sătenilor la muncă peste hotare. De asemenea, potrivit sătenilor, o problemă stringentă a localităţii este şi starea dezastruoasă a drumurilor.

Deşi gimnaziul este situat într-un loc accesibil pentru locuitorii satului şi este amenajat destul de frumos, având o minigrădină, chiar în nemijlocita apropiere a acestuia se află o casă dărâmată şi lăsată în paragină. Or, acest lucru denotă că diversitatea de contraste şi saltul de la o extremă la alta, de la sărăcie la un trai decent, rămâne încă o problemă foarte gravă a Republicii Moldova.

 

mai 2008
L M Mi J V S D
« Apr   Iun »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Twitter