Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a fost ales în funcţia de preşedinte al Parlamentului cu voturile celor 60 de deputaţi din fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor. Vladimir Voronin va deţine astfel două funcţii concomitent până la alegerea noului preşedinte al ţării.vladimir-voronin

Alegerea spicherului a avut loc fără participarea deputaţilor din Opoziţie care au anunţat, la începutul şedinţei în plen de astăzi a Legislativului, că nu participă la vot, în semn de protest faţă de faptul că alegerile „au fost fraudate”. Reprezentanţii celor trei partide de opoziţia au mai anunţat că nu vor înainta nici o candidatură pentru celelalte funcţii din Legislativ şi nici la formarea comisiilor parlamentare. La şedinţa de astăzi a Parlamentului participă 99 de deputaţi, fiind absenţi vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, şi deputatul AMN Veaceslav Platon.

Astfel, până la alegerea următorului preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin va deţine şi interimatul preşedintelui ţării în conformitate cu legislaţia în vigoare, mecanism care a fost adoptat de către fostul preşedinte Petru Lucinschi.

Vladimir Voronin deţine funcţia de preşedinte al Republicii Moldova din 2001 când Partidul Comuniştilor, al cărui preşedinte este, a obţinut majoritatea mandatelor de deputat. El nu poate pretinde la un nou mandat de preşedinte al ţării, întrucât Constituţia permite unei persoane să deţină succesiv doar două mandate. 

Deocamdată nu se cunoaşte candidatura pe care o vor înainta comuniştii pentru funcţia de preşedinte al ţării, favoriţii în acest fiind, potrivit presei de la Chişinău, fostul spicher Marian Lupu şi ex-premierul Zinaida Greceanâi.